In cea mai mare parte a anului ma regasesc in inima Transilvaniei. Aici studiez, aici muncesc, aici mi-am construit un “nou castel”. Cu toate acestea nu pot sa uit de meleagurile natale, de casa parinteasca, de tinuturile copilariei, de unde am pornit la drum. Mi-e dor de Moldova razesilor lui Stefan cel Mare si Sfant. Asa ca, saptamana trecuta mi-am facut bagajul, am urcat in tren si am plecat acasa , chiar daca pentru o singura zi.

O calatorie ca aceasta dureaza aproape cat tine Soarele pe cer iar “rama” albastra te conduce prin jumatate de tara, incarcandu-te cu imagini ale unor tinuturi fabuloase care iti mai alimenteaza patriotismul ala subrezit. In toata aceasta calatorie exista un moment pe care intotdeauna il astept cu licarire in privire, asemeni unui copil ce paseste intr-o cofetarie pentru prima oara, atunci cand lasam Transilvania in urma si intram prin munti, in Moldova. Acum nu a mai fost asa.

Cu totii stim de seceta ce s-a abatut peste Romania anul acesta insa ce poti vedea in Moldova e dincolo de cuvinte. Te doare sufletul. Un cadru dezolant, rupt parca din povestile strabunicilor despre vremurile cele din urma si din cele mai negre cosmaruri. Imaginile nedigerabile se succed cu repeziciune. Pamantul e atat de arid incat te duce cu gandul la desertul Australiei ; culturile de porumb, floarea soarelui, incropite de tarani numai ei stiu cum, si chiar buruienile, sunt uscate si tapeteaza imaginea saraciei ce se abate incet dar sigur spre oamenii ulitelor prafuite; vezi animale legate si lasate pe camp sa pasca moarte; caii, vitele sunt atat de slabe incat par relicve ale unor vremuri demult apuse; apar ,din ce in ce mai des, imagini cu lesuri de animale mancate de viermi pe marginea drumurilor; fantanile au secat sau mai au apa dar e otravita de cantitatile mari de nitrati si nitriti.

In sate, preotii fac slujbe speciale, oamenii se intorc spre rasarit rugandu-se la Cel Bun sa ii ierte si sa le trimita ploaia mult asteptata sau apeleaza la traditii din vremuri pagane, exemplul Caloianului in Sudul Moldovei (o papusa din lut care joaca rolul unui tanar mort -Pamantul-, este bocita de femeile satului si apoi pusa intr-un sicriu care este lasat pe apa unui rau, in speranta ca va aduna norii deasupra satului). Nu mai spun ce se intampla in targurile de animale, unde oamenii incearca sa scape de animalele pe care le-au crescut pentru ca nu mai au cu ce sa le hraneasca. Si preturile sunt derizorii. Un cal cu caruta costa doar 3oo de lei, o vaca doar 200 de lei, si exemplele ar putea continua.

MOLDOVA SUFERA!